arki-teki

mic bloc-notes mai mult sau mai puțin tehnic

Mai mult de un monitor?

Pentru configurațiile cu mai multe monitoare (sau cu un proiector) ARandR este o aplicație simplă dar care permite controlul poziției relative a monitoarelor, rotirii, rezoluției. O caracteristică foarte utilă este posibilitatea de a salva setările realizate într‑un script care poate fi rulat la pornirea sistemului.

Setarea unei variante de layout pentru tastatură

Atunci când desktop environment-ul sistemului nu pune la dispoziție o aplicație grafică care să se ocupe de setarea layout-ului tastaturii acest lucru poate fi realizat din linia de comandă:

setxkbmap -layout ro,ro -variant ,std -option grp:lalt_lshift_toggle

Comanda de mai sus setează două variante de layout pentru o tastatură cu caractere românești: varianta implicită (lipsa unei variante înainte de virgula -variant ,std) și varianta std care pot fi schimbate între ele prin apăsarea simultană a tastelor Alt și Shift din stânga tastaturii (-option). Pentru a vedea layout-urile disponibile se poate folosi comanda:

localectl list-x11-keymap-layouts

iar pentru a vedea variantele disponibile:

localectl list-x11-keymap-variants [LAYOUT]

Pentru toate combinațiile de taste prin care pot fi schimbate variantele de tastatură:

localectl list-x11-keymap-options | grep grp:

Pentru ca setarea să rămână permanentă (mai exact să fie activată la fiecare pornire a computerului) comanda trebuie inserată într-un script care se lansează la logarea utilizatorului (de ex. ~/.profile sau, pentru openbox, ~/.config/openbox/autostart). Detalii despre comenzile setxkbmap și localectl.